spring trends

Tendințe Primăvară/Vară 2016 sau cum să îți simplifici garderoba!

In fiecare nou sezon, ne punem aceleași întrebări firești. Ce se poartă sezonul acesta, ce păstrez din piesele pe care le am, ce să cumpăr pentru a fi în tendințe…etc.?

Ei bine, cred că tendințele noului sezon de Primăvară/Vară 2016  se concentrează mai degrabă pe o simplificare a garderobei.  Intr-o retrospectivă a prezentărilor de modă ce au inaugurat tendințele noului sezon, se dezvăluie linii relaxate, forme fluide, destructurate, menite să ofere un grad sporit de confort, părând să inducă o bine-meritată stare de destindere.

Siluetele extrem de rigide și piesele super-structurare sunt înlocuite așadar în noul sezon de piese lejere, fără a se limita doar la un stil sport-casual. Din contră, propunerile de seară, adesea cu un design extrem de studiat, se metamorfozează în versiuni mai nonsalante, decontractate, insinuând mobilitatea.

Dacă până de curând nu concepeam o ținută de seara fără o rochie midi, strâmtă pe corp, cu o pereche de stilettos impunători, iată că tendințele de Primăvară propun o abordare diferită a eleganței, mizând mai degrabă pe siluete largi pe corp, de la pantaloni la sacouri și topuri.

Nici pantofii nu sunt aceiași, întrucât în noul sezon, la putere vin pantofii de inspirație masculină, modelele flatform, dar și tocurile pătrate, cu înălțimi mici și medii, mult mai practice pentru ținutele de zi cu zi.

Paul Smith

Paul Smith

Simplificarea vine atât din înlăturarea elementelor decorative în surplus ( franjuri, funde, ciucuri, etc.), cât și din abordarea unui stil vestimentar ce emană lipsa oricărui efort de a ieși în evidență sau de a stârni controverse. Un back to basics firesc, adaptat unui ritm de viață mereu contracronometru, în care nevoia de simplificare este o condiție primară în alcătuirea ținutelor.

Ce vei purta deci în sezonul de Primăvară/Vară 2016? Iți recomand să mizezi pe siluetele fluide, atât în privința fustelor, rochiilor, cât și a pantalonilor. Lungimea ideală a fustelor rămâne cea midi spre lungă ( la jumătatea gambei),  fiind favorita designerilor pentru acest sezon.

Modelele de pantaloni ale anotimpului cald mizează tot pe lejeritate, fiind largi pe picior,  fie că vorbim despre modele culottes, palazzo sau stil șalvari.

f72a8ab02b185e74165c97eaf2361944givenchypaul smith 2

Astfel, tinuta ideală de zi devine una extrem de chic și comodă, compusă dintr-o pereche de pantaloni largi și o cămașă de bumbac ușor largă pe corp. O pereche de sandale cu toc mediu pătrat și o geantă medie pentru un stil relaxat.

Pentru seara, costumele tip tuxedo sau cele tip ”pijama” devin declarații de stil. Insă și în cazul acestora, numitorul comun este fluiditatea pieselor. Alege acele combinatii dacă nu largi pe corp, măcar lejere. Iar ca pantofi, seara mizează pe pantofi și sandale înalte, cu platformă înaltă (în stilul GUCCI SS 2016).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>